urmează stația Matei Basarab cu peronul…

Preambul:

Yeah, it’s my duty to do that. I said

No, you don’t have any duties!

I have  plenty of them…

După ce am purtat acum câteva seri discuția asta (în ce context și cum cine mai știe…fix ca o pată apărută din senin exact acolo, în văzul lumii, pe care tu o descoperi mult prea târziu și te-ntrebi, rușinat, câți oameni mai cu băgare de seamă will have already stared at it), mi-am dat seama că one of my social duties era să actualizez this piece of cybermess.

….Apoi firul s-a rupt din nou. Suddenly,  acel atmospheric ukrainian rock  din căști și tabela de afișaj din metrou te scot din gaura neagră în care ai fost pentru câteva momente, din senzația aia de deja-vecu. Te-ntrebi ce dracu cauți acolo, fără a înțelege totuși unde. Tabela anunțând urmează stația Matei Basarab e deja prea de tot, poate ai naufragiat în timpul edenic al magistralelor de Colentina & Drumul Taberei, dar stai că parcă nu era anunțat niciun Matei Basarab, poate doar vreun Brâncuși, Favorit, Cișmigiu. Mirată că poți inventaria mental stații wannabe, deschizi mai bine ochii. Cum însă Matei Basarab nu era chiar așa brav pentru a-i fi onorat numele via Metrorex, descoperi că te afli undeva între Dristor și Mihai Bravu –  un nene mai brave pesemne. Îți ațintești privirea asupra unei fetițe însoțite de ambii părinți; din cauza căștilor nu auzi ce vorbesc, dar nici nu ai nevoie. Sigur îi pune în dificultate cu întrebări la care ei dau răspunsuri pudibonde sau mincinoase, la fel ca tine când ești întrebată doamna, ce înseamnă neutralitate?…păi știti…și începi și le dai exemple clișeice cu România până în 1916, deși la o totul altfel de neutralitate te gândești acum și da, te minți că te poziționezi chiar strategic în tabăra eternilor indeciși și I can’t speak my mind yet -iștilor (oare?). Poate că apariția nebunei boschetare care te-a avertizat hotărăște-te odată, Cristina!  n-a fost întâmplătoare. Mai știi că trebuia, de fapt, să te cheme Cristina Patricia? Na, ascult-o pe damblagia  de la chioșcul de ziare. Poate că nu degeaba ai bătut atâta drum prin zăpadă: you were meant to meet that sick & deranged person. She told you, in her insane manner, what you have always known. She didn’t lead you astray.  

un fel de romeo-fixation

” Nimic nu e mai curios și mai dificil decât raportul ce există între oameni care se cunosc doar din vedere, care se întâlnesc în fiecare zi, poate chiar în fiecare ceas, observându-se reciproc, și care totuși sunt siliți, fie din pricina obiceiului locului, fie din cauza propriilor toane, să treacă indiferenți ca niște străini unul pe lânga celălalt, fără să se salute sau să-și spună vreun cuvânt. Sunt surprinși de un fel de neliniște, de curiozitate și surescitare, de o stare nervoasă ciudată, provocată de faptul că nevoia ce-o simt de a se cunoaște și de a comunica între ei este înăbușită în mod artificial și în același timp sunt cuprinși și de un fel de stimă plină de încordare. Căci omul iubește și cinstește pe semenul său atâta timp cât nu are putința de a-l cunoaște. Iar dorința nu e decât produsul unei cunoașteri insuficiente.”

                                                       ( Thomas Mann, Moartea la Veneția)

fiasco lux!

Din fericire, în afară de lustră, n-a mai murit nimeni. Acum putem sta liniștite cu ochelarii de soare în ochi, delectându-ne pe acordurile suave ale celor de la Capuccino – ”Sex la lumina lumânării”.

ich bin auf der fußball versesen

Actul I, scena I

Toate drumurile duc la Roma (”poezie”)

toate drumurile duc la Roma,

la Roma de pe colț, acolo la Matilda

unde tot omu’ se  clătește, își trage două palme

sau doar se primenește

cu țoiul.

 

toate drumurile duc la Roma

și se întorc pe două cărări,

de-a bușilea ori pe coate

iar dacă dau să treacă de vreun șanț

regula spune că nu vor nimeri tocmai podișca.

 

toate drumurile duc la Roma,

căci bucuria e totuna cu un galantar greu și mustos

te-mbie, dar nu știe nici dracu

adresa de la care ai plecat.

 

‘’-Matilda, ești cea mai frumoasă din Halta Dăneasa,

vedea – ți-aș vedrele pline-ochi!’’

toate drumurile duc la Roma

și de-acolo fac cale-ntoarsă către nicăieri.

 

Actul I, scena II

         Ce mai fac oamenii când nu au ce face: 

– răstoarnă tot șifonierul în căutarea outfit-ului perfect pentru un eveniment de modă și ajung la concluzia că el va fi compus din geacă și fustă de piele atunci când dress codu’ impune ”smart casual”;

– ascultă rock de post (all credits to Vlad);

– ”Măcel în centrul capitalei”, ”Piața Universității fierbe” (dans la piacette de l’unieu…parscăparscă”)

– fac calcule fictive cu minuscinșpelasută la Catwork;

– petrec dubios de mult timp la telefon cu ”amici foarte buni” și fac planuri împreună care conțin cuvântul Milano. Șiiiii, pentru că tot veni vorba de Milano, poartă dialoguri funambulești de genul:

” – Bă, și după ce că m-au sunat alea și m-au dat peste cap fix cu o seară înainte, după ce făcusem recenzia și mi s-a închis  instantaneu wordu’ și s-a dus dracu, a mai luat și Milan bătaie.

– Ah, săracul Messi!

-Ăăăăăhhh,  Messi joacă la Barcelona!

-Looool, săracul Messi!” …………………DECI DA.

un nou pretext de …..

Pentru că de mâine I’m back to hell și m-a apucat de câteva zile depresia din cauza asta, pentru că nu am deloc inspirație să termin o amărâtă de recenzie, pentru că ba mi-e somn, ba mi-e foame, ba nu mai am cola  sau toate la un loc etc., trebuia să găsesc încă un pretext pentru a nu pune osul și pielea la munca de jos (aka eseurile pentru master și toate celelalte hârțogării). Așa că am găsit o soluție – blogul ăsta (de care nu o să mă țin, pe care îmi va fi lene să-l actualizez, blabla), so here we are. Întrebând câțiva oameni cam ce ar vrea de la mine via wordpress, mi-au dat niște răspunsuri la fel de vagi ca cele care mă încercau pe mine: ”literatură, artă, ce mai faci tu, pe unde mai umbli, ce mai pățești pe la metrou, ce mai bei (exclus cola), cine te mai supără, enervează, complexează, inoportunează, frustrează, minunează and many other tantalizing and mesmerizing ideas”. Yeah…..

+ ce recenzez:
” (…) majoritatea bolnavilor adorau nespus de mult să-și arunce saltelele pe fereastră. S-a rezolvat. Am făcut și eu chestia asta de câteva ori, dar nu mi-a provocat o deosebită plăcere. Am făcut-o ca să fiu în trend.”
”O bunăciune este o femeie care arată bine, miroase bine, se îmbracă bine și se dezbracă excelent.”
”Tinerețea înseamnă dragoste de femeie, în timp ce bătrânețea înseamnă dragoste de bărbat. Ca să menții orice iubire proaspătă, trebuie să înveți să iubești măcar un pic precum o femeie.”
”Iubirea este ceva care te scapă de protuberații netratabile și este pe bază de fățuci și este ceva comun.”
”Unei femei trebuie să îi zici marea cu sarea. Dar toate cu cap! Ticluite. Șlefuite. Spicluite. Ferchezuite. Împodobite. Ficusuite. Ginite. Clitorisite. Fenghesuite. Trebuie să-i zici vorbe inedite. Zenuite. Harnașamentite. Ascultă la mine”
       (Cosmin Cârciova, ”Voia”, Casa de Editură Max Blecher, 2011)

let’s move to the wasteside